doar ganduri dupa lansare

A trecut o săptămână de când am lansat site-ul şi mă bucur că am reuşit să strâng câţiva oameni interesanţi la această lansare. Ce s-a întamplat de fapt? Am invitat câţiva jurnalişti şi bloggeri la o masă de prânz, am pregătit un meniu de degustare de patru feluri de mâncare, iar prietenul meu şi somelierul Virgil Mănescu ne-a povestit despre vinuri şi asocierea lor cu mâncarea.

Mi-am dorit să fie o atmosferă mai intimă, nu un eveniment de amploare. Am vrut sa îi cunosc personal, să stau de vorbă cu ei şi să avem ocazia să ne cunoaştem. Printre tartarul de păstrăv şi pieptul de raţă cu varză fiartă în vin, am reuşit să mă relaxez cu nişte oameni extrem de interesanţi şi cu discuţii despre mâncare, pasiuni şi gusturi. Am avut ocazia să îl cunosc pe Chinezu’, pe Ivo sau pe 6pack.ro, să il revăd pe Gelu Chelu de la Click şi pe soţia prietenului Cabral, Andreea Ibacka, am cunsocut-o pe Căpitaneasa din bucătărie şi am dat şi un interviu pentru CSID. Cu mulți dintre ei colaborasem până acum, dar ”virtual”, ne ştiam din interviurile la care am răspuns, de-a lungul anilor, pe mail sau de pe Facebook. M-am bucurat însă să îi cunosc personal. Chinezu’, de exemplu, mi se pare un om interesant şi un ardelean cu care poţi discuta orice de la muzică, mâncare, vinuri, bere până la chestii tehnice din online (la care eu nu mă pricep deloc), Ovi este din Arad şi mi-a promis ceva bun de la el din zonă (dacă e palincă sau afumătură nu este niciodată de refuzat), iar Emanuel Iuhas, satmareanul simpatic, a avut o surpriză plăcută când a aflat că sunt căsătorit cu o sătmăreancă. Pe scurt, a fost un eveniment de socializare la care doar am schimbat câteva impresii cu aceşti oameni care fac blogging şi jurnalism ca meserie şi o fac foarte bine, un eveniment în urma căruia îmi place să cred că mi-am făcut prieteni (presimt că mă voi reîntâlni cu câţiva dintre ei la discuţii la fel de interesante despre mâncare).

Cred că am fost inţeles greşit de-a lungul vremii, că aş fi dat cu pietre in bloggeri. Nu am nimic cu ei, mai ales cu cei care fac asta şi o fac bine, să nu mai zic că a mea soţie tot cu asta se ocupă, este blogger de beauty pe cristinasima.ro. Cum naiba să am ceva cu bloggerii când trăiesc cu una în casă?  Am avut o problemă cu concurenţii care veneau la emisiune cu reţete necomestibile luate de pe bloguri făcute prost, am o problemă cu retete care arată bine doar in poză, dar în realitate nu ies, am o problemă cu bloguri făcute pe genunchi, de oameni care chiar nu se pricep la mâncare. Eu nu sunt blogger şi nici nu îmi voi permite să fiu vreodată blogger, pentru că cele 24 de ore din zi mi le petrec la restaurant, pe platourile de filmare, la şedinte, cu familia şi în mica parte dorm. Cele două ore libere pe care le am acum pe zi le petrec cu pitica mea de care sunt dependent sau cu soţia mea pe care o iubesc foarte mult.

Site-ul  este un canal de comunicare cu oamenii, care îmi cer de atât de mult timp reţete bune, este un mod de a spune poveşti frumoase din viaţa restaurantelor sau de a arăta experienţele mele pe platourile de filmare, din călătorii sau de la evenimentele la care gătesc şi la care altfel nu ar avea nimeni acces. E un site personal, pe care scriu chiar eu, tocmai pentru că nu il vad ca o altă extensie a ”chef-ului”, nu este un business, nu o să am o armata de interni care scriu. Sunt eu şi atât. Site-ul poate să vă placă sau nu, design-ul poate să vi se pară prea simplu sau nu, conţinutul poate fi pe gustul vostru sau nu, însă este ceea ce mi-am dorit şi arată exact aşa cum m-am aşteptat. E pe gustul meu. Dar cum nimic nu este pe placul tuturor, voi fi atent la toate reacţiile, pozitive sau negative. Nu mă întrebaţi de ce am interfaţa asta sau dacă e responsive, nu mă pricep. Nici de ce scrie in josul paginii despre Karspersky şi cât de tare mă ajută el pe site, pentru că nu ştiu cât mă ajută, dar ştiu că Petrache de la punktnet îmi face hostingul. Nu mă întrebaţi de ce este site-ul atât de sumbru şi obscur din punct de vedere cromatic, pentru că asta a fost alegerea mea din pachetul care mi-a fost oferit de baieţii de la headstart.ro şi pentru că sunt într-o perioadă în care asta prefer, doar alb sau negru. Nu voi face dezbateri pe acest site legate de cine este cel mai bun bucătar în viaţă sau dacă Hell’s Kitchen este mai bun decât MasterChef. Dintr-un proiect am făcut parte, iar pe celalalt îl am acum pe rol şi sunt foarte mândru de ambele. Nu discut aici despre ce părere am despre Patrizia (care îmi este prietenă şi nu, nu m-a dat afară, dimpotrivă), Foa (ne-am cunoscut recent), Hădean (unul dintre cei mai buni bloggeri culinari, am spus-o întotdeauna), Horia Vârlan (foarte simpatic domnul) Antonio Passareli (unu dintre cei mai buni prieteni)sau oricare alt bucătar mai apare la TV. Este loc pentru toată lumea. Suntem diferiţi ca oameni, ca stil, profesional vorbind. Dar avem cu toţii ceva în comun: iubim bucătăria.

Voi folosi site-ul pentru a-mi transmite mesajul mai departe, şi anume ca mâncarea este făcută pentru noi, de oameni care muncesc foarte mult, oameni care o fac din pasiune, iar reţetele clasice nu trebuie păstrate neapărat aşa, ci pot fi reinterpretate. Voi posta reţete pe care eu le gătesc acasa, nu în restaurante, reţete de care sunt legat sufleteşte şi vă voi povesti despre ce înseamna să faci meseria asta ca un profesionist. Ȋmi place să dau încredere bucătarilor că se pot autodepăşi şi asta voi incerca să fac mereu, să schimb mentalitatea celor care stau toată ziua în faţa tigăii, pentru  binele clienţilor din restaurante. Asta am vrut să fac de la început, pentru că bucătăria pentru mine este foarte importantă, iar clienţii nu trebuie sa aibă de pierdut din cauza unui bucatar plictisit.

Da, sunt mândru de tot ce am reuşit să fac până acum. Dacă am contribuit câtuşi de puţin la felul în care e privită bucătăria şi meseria de bucătar în ţara asta, atunci mi-am atins scopul. Dacă mamele, azi, se gândesc să serveasca într-un fel aparte mâncarea copiilor lor sau să renunţe la semipreparate şi să aibă curaj şi imaginaţie când prepară cina, atunci mi-am atins scopul. Dacă sunt tot mai mulţi pasionaţi de gătit şi bucătari amatori în ţara asta, atunci am făcut ceva bine. Dar îmi doresc şi mai mult. Ȋmi doresc ca bucătaria românească să ajungă, prin noi viziuni şi prin baza clasică, una dintre bucătăriile apreciate în lume,  visez încă să reuşim cu noua generaţie de bucătari să punem restaurantele din România pe harta gastronomică a lumii, şi deja am făcut un prim pas. Şi mi-am propus să transform cu totul felul în care gătesc românii acasă, dar despre asta vă voi povesti puţin mai târziu. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi venit la lansare, chiar a fost o plăcere să stau la masă cu voi in Tapo şi să povestim.